Ce ne învață Scripturile în Postul Crăciunului?

Iată-ne deja ajunși încă o dată, cu mila lui Dumnezeu, în Postul Crăciunului și, deja, în prima duminică a acestuia. Perioada care ne stă înainte constituie, pentru cei ce dorim să ne folosim de ea, un prilej de a descoperi și aprofunda, mai mult decât am făcut-o în trecut, duhul în care înaintașii noștri, Sfinții Părinți ai Bisericii, au trăit și predat mai departe timpul dinaintea prăznuirii venirii și arătării în trup a lui Dumnezeu-Cuvântul, a Fiului Celui veșnic al Tatălui, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Orice perioadă de pregătire duhovnicească ne cheamă să luăm aminte la sine, ne re-pune înainte principiile fundamentale ale viețuirii creștinești. Iar citirile din Apostolul  și din Evanghelia de astăzi ne dau câteva îndemnuri și repere importante cu privire la modul în care suntem chemați să ne orientăm și să ne trăim viața.

Sfântul Apostol Pavel ne spune de pildă: (în Apostolul din Epistola către Efeseni 5, 8-19)”altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină, întru Domnul; umblați ca fii ai luminii” (5, 8). La ce lumină se referă oare apostolul, dacă nu la lumina Harului așezată înlăuntrul nostru prin Botez? Doar că lumina lui Hristos, dacă nu este ”alimentată”, pălește și se ascunde, ca sub un obroc, sub nepăsarea și nepurtarea noastră de grijă. De aceea continuă apostolul, zicând: ”Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului” (9-10). Acestea sunt cele ce ”alimentează” lumina ce s-a așezat în noi și în care am fost așezați. Pentru creștin, bunătatea, dreptatea și adevărul constituie principiile esențiale după care se călăuzește, având ca preocupare permanentă să fie bineplăcut Domnului.

Practica ne arată că încercările de a fi bineplăcut altcuiva decât Domnului, și cu atât mai puțin lumii acesteia, aduc cu sine multe neajunsuri și neîmpliniri, nearmonizându-se cu firescul de a se asemăna cu Făcătorul nostru. De aceea ne atrage atenția, mai departe, apostolul: ”nu fiți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față” (11), căci tot ce nu aduce în suflet pace, bucurie, bunătate, este socotit așadar întuneric și fără de roadă. Nerodirea duhovnicească și lipsa roadelor luminii sunt semne ale morții sufletești care este contagioasă și, mai ales, tot mai vizibilă în lumea în care trăim, cuprinzând pe ne băgate de seamă sufletul. Pentru tot sufletul cuprins fie și numai de puțină amorțeala strigă apostolul: ”Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos!”.

Unul dintre aspectele postirii este și această mereu înnoită deșteptare care duce la ceea ce Părinții Bisericii numesc trezvie, adică la luciditatea necesară pentru a nu se lăsa ademenit și înșelat, spre a cădea pradă capcanelor care se ascund în întunericul nepăsării și al delăsării sufletești la care poate ajunge sufletul fără preocuparea după cele bune șiadevărate.

Și apostolul continuă: ”luați seama, cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele (viclene) sunt” (15-16). E vorba aici de un îndemn cât se poate de serios și de grav cu privire la modul în care se petrec zilele noastre!... Vânzoleala și viteza cu care se petrece fiecare zi, fac ca săptămânile și lunile și, împreună cu ele, anii și viața noastră să zboare, fără ca măcar să ne dăm seama că am ajuns la sfârșitul ei… Aceasta este viclenia zilelor de care vorbește apostolul.Și sfârșitul vieții nu înseamnă neapărat bătrânețe în multe dintre cazuri. Pentru a nu ajunge într-o asemenea situație creștinul e invitat să ia seamă, cu grijă, la felul cum își petrece viața, nelăsându-se dus cu zăhărelul de felul în care lumea aceasta îi programează viața. Și nu numai! A fi înțelept înseamnă și a nu te lăsa înșelat de gândul că, scopul vieții este sa ai tot ce-ți trebuie, că doar așa poți să fii liniștit și să te bucuri cu adevărat de viață.

Aici vine Evanghelia de astăzi (după Luca, 12, 16-21) cu un exemplu concret de înșelare la gândul că dacă am tot ce-mi trebuie, nu am decât să mă odihnesc, să beau, să mănânc și să mă veselesc (19). Câte biete suflete se înșeală astfel, crezând că aceasta este adevărata fericire și, pentru a ajunge la această performanță, își sacrifică sănătatea, familia și chiar sufletul… Evanghelia de astăzi ne pune pedagogic în fața realității concrete a sfârșitului vieții acesteia. De aceea îl și numește pe protagonistul ei fără-de-minte (sau nebun). Pentru că e o adevărată nebunie, o judecată fără de minte, să îți închipui că dacă ai prosperitate materială, aceasta îți garantează odihna și fericirea!...

Așa spune, dealtfel, și apostolul, folosind aceeași expresie ca și în Evanghelie: ”nu fiți fără-de-minte, ci înțelegeți care este voia Domnului” (5, 17), dându-ne de fapt cheia succesului care este a căuta și a înțelege voia lui Dumnezeu cu privire la noi, ca unul Care nu numai voiește, dar și știe ce ne fericește și ne împlinește cu adevărat, lucrând la împlinirea voii Sale întru noi, precum în cer, așa și pe pământ. Și voia lui Dumnezeu este ca toți să ne împărtășim din Viața Lui cea veșnică și din bunătățile Lui cele nestricăcioase și nepieritoare. Și vrea să facă aceasta pe calea cea mai potrivită pentru noi: vrea să întemeieze înăuntrul nostru izvor de apă curgătoare întru viață veșnică (cf. Ioan, 4, 14; 7, 38), făcând, prin Harul Duhului Sfânt cu care ne-a pecetluit la Botez, să rodească în noi roada luminii, adică roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni, 5, 22-23). Aceasta înseamnă să ne umplem de Duhul, cum ne îndemna Sfântul Pavel, la sfârșitul epistolei de astăzi (Efeseni, 5, 18), și aceasta înseamnă să ne îmbogățim în Dumnezeu (cf. Luca, 12, 21).

Nu ne rămâne decât să fim înțelepți și să facem investiția cea bună, urmărind îmbogățirea în Darurile Duhului Sfânt mai degrabă decât în cele neroditoare și pieritoare ale lumii acesteia. Iar dacă cumva ni se întâmplă să avem prisos de roade materiale, să nu uităm mai întâi să mulțumim Celui de la Care vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit și, în loc să ne lărgim hambarele, să le împărțim cu cei care nu au nici măcar strictul necesar, că mulți sunt aceia care se găsesc în această situație, conform îndemnului pe care ni l-a făcut Pastorala Sfântului Sinod care s-a citit astăzi.

Cu urarea de a petrece cu folos răstimpul Postului ce ne stă înainte,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Roma – Prima Duminică din Postul Crăciunului, 17 noiembrie 2013